joi, 2 martie 2017

Zece reguli de neticheta. Cyberbullying

Zece reguli de neticheta

Aşa cum există un cod al bunelor maniere în viaţa reală, există şi unul al internetului: neticheta. În ambele cazuri, este bine să le cunoaştem, pentru a putea interacţiona civilizat cu cei din jur. Sintagma "e pe internet deci nu contează" este nu doar eronată, ci dovedeşte şi o completă lipsă de consideraţie pentru interlocutorii noştri:
1. Nu folosi niciodată fonturi speciale, culori, bold, italic, litere prea mari sau prea mici, decât dacă vrei să subliniezi un anume cuvânt. E posibil ca nu toată lumea să aprecieze pasiunea ta pentru roz, portocaliu, violet, curcubeu şi altele. Aminteşte-ţi că aproape toate aplicaţiile de mesagerie (instant sau nu) îţi permit să vizualizezi ceea ce scrii sau ţi se scrie aşa cum doreşti tu, fără să obligi şi interlocutorul să îţi suporte preferinţele.
2. Începe întotdeauna conversaţiile cu un salut. Este la fel de nepoliticos ca şi în viaţa reală să faci altfel.
3. Nu scrie niciodată cu majuscule, iar dacă întâmplător ai lucrat într-o aplicaţie care cerea folosirea lor şi treci imediat la fereastra de chat, cere-ţi scuze. În codul internetului, când scrii cu majuscule înseamnă că ţipi sau te răsteşti la cineva. În plus, este foarte obositor pentru ochii celui care citeşte.
4. Foloseşte, pe cât posibil, cuvinte întregi. Nimeni nu este obligat să îşi piardă vremea încercând să înţeleagă ce ai vrut tu să spui şi nu toţi utilizatorii sunt familiarizaţi cu acronimele specifice internetului. Aşa cum am mai zis, vorbirea şi scrierea corectă chiar şi pe internet sunt o dovadă de respect pentru partenerul tău de discuţie.
5. Nu da buzz. Este ca şi cum ai intra peste om în casă fără să baţi la uşă şi fără să ceri voie. Dacă cineva nu îţi răspunde imediat, înseamnă că are altceva de făcut sau pur şi simplu nu are chef să discute cu tine. Un buzz nu va face decât să înrăutăţească situaţia şi cel mai probabil vei ajunge pe lista "neagră" a cunoscuţilor tăi. În nici un caz nu deranja o persoană care are la status "busy" decât în cazul în care este efectiv o urgenţă, sau ştii sigur că restricţia impusă nu ţi se aplică şi ţie.
6. Nu trimite mass-uri decât dacă este vorba de ceva cu adevărat foarte important, cum ar fi anunţuri de care cei din lista ta ar putea fi interesaţi (asta dacă desigur îi cunoşti pe toţi; dacă nu îi cunoşti sari peste punctul ăsta şi treci la punctul 7) sau S.O.S.-uri (donare de sânge, căutare de medicamente, calamitate naturală în curs de desfăşurare, invazie de balauri sălbatici etc). În rest, nimeni nu e interesat că tu cauţi filme noi, muzică nouă, parteneri de vacanţă (asta mi se pare chiar patetic, a propos, fă-ţi o viaţă, fă-ţi prieteni reali, cei imaginari sigur nu pot merge cu tine la ski, lasă calculatorul şi ieşi pe afară, încă mai ai o şansa). În cazul în care ai totuşi zilnic ceva important de comunicat populaţiei, fă un grup separat doar cu cei despre care ştii sigur că vor fi interesaţi de mesajul tău. Nu îi deranja inutil şi pe alţii.
7. Fă curat periodic în lista de messenger. Este caraghios să ai sute de oameni adăugaţi ca "prieteni" şi să nu cunoşti în realitate decât 3-4 dintre ei, să nu îţi mai aminteşti de unde ai id-urile şi cine e în spatele lor. Faptul că ai o lista interminabilă nu te transformă într-o persoană populară, ci doar în una care are mare nevoie să facă ce am zis la finalul punctului 6.
8. Nu cere celor din lista ta să îşi schimbe avatarul/statusul doar pentru că aşa ai tu chef sau pentru că nu îţi place ce afişează ei. Este pur şi simplu nepoliticos. Nu este problema ta. Nici ei nu vin la tine acasă să îţi spună cum să te îmbraci, ce să mănânci, cum să mobilezi.
9. Când eşti pe un forum sau pe un chat public, foloseşte întotdeauna un limbaj civilizat şi mai ales nu te lua la ceartă cu nimeni, nu aduce injurii, nu fi neanderthalian. Nu în ultimul rând, mare atenţie la gramatică. Citeşte cu atenţie mesajul înainte de a-l publica, pentru că va fi vizualizat de multe persoane, cărora le va fi greu să îţi înţeleagă postarea dacă nu este scrisă corect.
10. Alege-ţi cu grijă cuvintele, tonul, atitudinea când vorbeşti cu persoane necunoscute ţie. Felul în care relationezi şi te comporţi în lumea virtuală este tot un soi de carte de vizită.

În general, aminteşte-ţi că regulile din spaţiul virtual sunt cam aceleaşi ca şi în spaţiul real.
 
Cyberbullying


Cyber-bullying (hartuire cibernetica) implica folosirea tehnologiilor informatiei si comunicatiilor, cum ar fi e-mail-ul, telefoanele mobile, pager-ele, site-urile web defaimatoare, blog-urile (exista persoane agresive care creaza pana si blog-uri), etc., cu scopul de a ataca in mod deliberat, repetat si ostil un individ sau un grup de indivizi.Hartuirea cibernetica poate fi simpla in contextul in care se continua trimiterea de e-mail-uri unei persoane care a spus ca nu vrea sa mai comunice cu expeditorul, e-mail-uri care pot contine amenintari, remarci sexuale, incitari la ura, sicanari ale victimelor facand din acestea subiecte ridicole pe forumuri, precum si afisarea oricaror declaratii false care au ca scop umilirea.
Agresorii cibernetici pot divulga date reale, cu caracter personal, despre victimile lor pe site-uri si forumuri sau pot publica materiale in numele lor cu scopul de a le defaima si/sau ridiculiza. De asemenea, unii agresori pot trimite si e-mail-uri de amenintare si hartuire, in timp ce altii publica barfe si instiga alte persoane la rautate impotriva victimelor. Cu toate acestea, remarci sexuale şi amenintari sunt uneori prezente în cyber-bullying, dar nu reprezinta acelasi lucru cu hartuirea sexuala şi nu implica neaparat „pradatori” sexuali.
Cyber-bullying este termenul folosit pentru a defini diverse forme de abuz psihologic, asemanator cu hartuirea convetionala, dar comunicata prin Internet. Cyberbullying-ul poate include:
·         Batjocora repetata a unei persoane
·         Trimiterea de mesaje text obscene prin intermediul Internetului
·         Trimiterea de continut obscen si ofensator prin intermediul mesageriei web pentru a intimida pe cineva
·         Folosirea de continut obscen in timpul convorbirilor online
·         Ridiculizarea cuiva prin crearea unui profil sau a unui blog fals, continand informatii umilitoare
·         Trimiterea de amenintari
Publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fara acordul persoanei in cauza
Cyberbullying-ul apare de obicei in contextul folosirii aplicatiilor de mesagerie instante cu mar fi YahooMessenger, Skype, MSN Messenger, etc. El poate lua proportii si mai mari devenind public atunci cand are loc pe bloguri sau retele sociale cum ar fi MySpace, Facebook, Hi5 sau websituri de hostare cum ar fi Youtube. Aplicatiile telefoanelor mobile cum ar fi SMS-ul sau imagini video capturate cu camera telefonului pot fi si ele folosite pentru a hartui in acest fel.Este cea mai des intalnita problema care tine de siguranta online in Romania. Acest tip de hartuire este mai des intalnit in tarile unde hartuirea este mai obisnuita decat in tarile unde internetul are o mai larga raspandire. Acest lucru sugereaza ca hartuirea online deriva din hartuirea obisnuita.
Romania este tara cu cea mai mare incidenta a hartuirilor din Europa. Studiul EU Kids Online II arata ca 41% dintre copiii romani intervievati au declarat ca au fost hartuiti in vreun fel, atat online cat si in humea reala, iar 13% declara ca au fost hartuiti online. Tot acelasi studiu arata ca cei mai multi dintre cei hartuiti au fost declarat ca acest lucru li s-a intamplat pe o retea de socializare sau prin intermediul mesageriei instante. Dintre parintii europeni, parintii romani sunt cei care subestimeaza in cea mai mare masura expunerea copiilor lor la mesaje sexuale online („sexting”), doar 6% declarand ca acest lucru s-a intamplat copilului lor in ultimele 12 luni. Luand in calcul doar parintii copiilor care au primit astfel de mesaje, 52% dintre acestia nu au cunostinta de acest lucru.
Legat de hartuirea online (cyber-bullying) in Europa, 5% dintre copii cu varsta intre 9 si 16 ani au primit mesaje rautacioase sau care i-au suparat online, iar 3% au trimis astfel de mesaje altora. Doua treimi dintre cei care au primit astfel de mesaje de hartuire au fost destul de sau foarte suparati. Majoritatea copiilor care au primit mesaje rautacioase sau daunatoare au apelat la o forma de ajutor si doar o cincime nu au spus nimanui. Aproape jumatate au folosit diverse strategii online – stergerea mesajelor rautacioase sau blocarea hartuitorului; aceasta din urma este vazuta de copii ca fiind eficienta.
Baietii, in special adolescenti, sunt mai expusi la imagini sexuale online, in timp ce fetele adolescente sunt mai expuse la mesaje rautacioase sau daunatoare online. Totusi, fetele sunt mai predispuse sa fie suparate de riscurile pe care le experimenteaza.
Cyber-bullying poate avea urmatoarele efecte:
·         Scaderea stimei de sine si a sentimentului de siguranta
·         Sentimente de frica, suparare, rusine
·         Refuzul de a se prezenta la scoala
·         Cresterea anxietatii
·         Cresterea posibilitatii aparitiei tuburarilor de stres
·         Evitarea activitatilor de grup, retragerea de la prieteni
·         Schimbari in stare de spirit, comportament, somn sau apetit

·         Alimentarea prejudecatilor ce tin de rasa, religie, sexualitate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu